Psalmul 119 c (v. 63-96)

Cu toți acei care se tem de Tine
Întotdeauna mă împrietenesc
Cu-acei care la rău cât și la bine
Poruncile-Ți preasfinte le păzesc

Pământu-i plin de marea-Ți bunătate
Să-nvăț a Tale-orânduiri mi-ajută!
Tu, robului Tău bine-i faci în toate
După făgăduința Ta făcută

Mă-nvață să-nțeleg. . , s-am cunoștință. .
Poruncile le cred necontenit
Păzesc al Tău cuvânt azi cu credință
Dar pân-am fost smerit, am rătăcit

Ești binefăcător și bun de-a pururi
A Tale-orânduiri să-nvăț doresc
Niște-ngâmfați urzesc neadevăruri
Da-n inimă poruncile-Ți păzesc

Căci inima lor e nesimțitoare
La fel precum grăsimea. . tot așa
Dar eu găsesc întruna desfătare
În sfântul Tău Cuvânt, în Legea Ta

Smerindu-mă, Tu mi-ai făcut un bine
A Tale-orânduiri să le învăț
Mai mult face-a Ta Lege pentru mine. .
Nu-n aur și argint să mă răsfăț

Mâinile Tale, preaiubit Părinte
M-au întocmit cu-atâta bunătate
Te rog să-mi dai pricepere Preasfinte
Poruncile să Ți le-nvăț pe toate

Se bucură cei ce se tem de Tine
Mă văd și-atunci au inimi fericite
Căci ei nădăjduiesc cum se cuvine
În răsplătiri de Tin’ făgăduite

Știu Doamne că Tu judeci cu dreptate
Că m-ai smerit, dar din credincioșie
Mă mângăie din nou cu bunătate
Sunt al Tău rob. . și mi-ai promis și mie

Să vină ca o ploaie peste mine
A Tale îndurări, ca să trăiesc
Căci Legea Ta îmi face numai bine
Ea-mi este desfătarea ce-o doresc

Da, înfruntați să fie îngâmfații
Cei ce fără temei mă asupresc
Dar așteptând a Tale sfinte grații
La sfintele-Ți porunci adânc gândesc

A Tale-nvățături cine le știe,
Cei ce se tem, întoarcă-se la mine!
Neîmpărțită inima să-mi fie
Să nu fiu dat vreodată de rușine

La mântuire sufletu-mi tânjește
Nădăjduind făgăduința Ta
Privirea, după ea mi se topește
Și-mi zic mereu: ”Când mă vei mângăia?”

Căci am ajuns, așa îmi vine-n minte. .
Ca un burduf, ce-i pus la afumat
Cât despre-orânduirile-Ți preasfinte,
Eu totuși le păstrez. . nu le-am uitat

Sunt robul Tău și am o întrebare:
”Ca număr, câte zile-am să trăiesc?
Și când vei pedepsi pe-aceia care
De-atâta timp mereu mă prigonesc?”

Niște-ngâmfați îmi sapă gropi ‘nainte
Căci după Legea Ta ei nu lucrează
Credincioșia Ta, o, Doamne Sfinte,
Este-n Porunci. . o, vino, mă salvează!

Căci erau gata, cu înverșunare
Să mă doboare, să mă prăpădesc. .
Da-n inimă-Ți păstrez cu adorare
Poruncile. . și nu le părăsesc

Mă-nviorează după bunătatea
Ce-o ai, ca-nvățătura să-Ți păzesc. .
Cuvântul Tău, o, Doamne și dreptatea
În veci de veci în Ceruri dăinuiesc

Credincioșia Ta stă în picioare
Din neam în neam și nu se învechește
Tu ai făcut pământul și e tare
După a Tale Legi el dăinuiește

Da, toate sunt pe veci supuse Ție
Iar Legea Ta îmi este desfătarea
De n-ar fi fost. . cu-a mea ticăloșie
Eu n-aș mai fi. . m-ar fi-nghițit pierzarea

Nu-Ți voi uita Poruncile preasfinte
Prin ele Tu, mă-nviorezi întruna
Al Tău sunt, mântuiește-mă Părinte
A Tale Legi le caut totdeauna

Sunt niște răi ce iarăși mă așteaptă
Ca să mă piardă undeva-n morminte
Dar ascultând c-o inimă-nțeleaptă
La-nvățătura Ta eu iau aminte

Privesc și văd că toate ce-s create
Au margini, chiar că sunt desăvârșite
Poruncile în schimb sunt insuflate
Prin voia Ta și sunt nemărginite

03/19/2024 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona